CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 950 / 2012
Dosar nr. 1012 / 2012
AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.207 din 20.11.2012,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată, și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Prezenta ordonanță de urgență are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, în sensul creării cadrului legal pentru ca militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatrele de operațiuni din străinătate să își exercite dreptul de vot la orice secție de votare constituită în țara în care își desfășoară misiunea. Aceștia vor fi înscriși în lista electorală suplimentară de către președintele biroului electoral al secției de votare și vor vota în baza pașaportului de serviciu.
2. Urgența reglementării este determinată de necesitatea asigurării exercitării dreptului de vot de către militarii, polițiștii și personalul civil român din instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională trimiși în misiune în teatre de operațiuni din străinătate, având în vedere statutul special al acestor categorii de alegători, precum și timpul scurt rămas până la data desfășurării alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2012.
3. La formula introductivă, în aplicarea dispozițiilor art.42 alin.(3) teza a treia din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca sintagma în temeiul prevederilor articolului 115 alin.(4) ... să fie redată sub forma în temeiul art.115 alin.(4) ....
4. La partea dispozitivă a pct.1 al articolului unic, din considerente de redactare, expresia alineatul (31) trebuie redată abreviat, respectiv alin.(31), observație valabilă, în mod corespunzător, și pentru pct.3.
5. Referitor la textul propus la pct.2 al articolului unic pentru art.27 alin.(2), potrivit rigorilor stilului normativ, este necesar ca expresia conform dispozițiilor să fie înlocuită cu expresia potrivit dispozițiilor.
Reiterăm observația pentru toate situațiile similare din cuprinsul proiectului.
6. Cu privire la textul propus la pct.3 al articolului unic pentru art.27 alin.(21), din considerente de redactare, sintagma art.8 alin.(3) și alin.(31) trebuie redată sub forma art.8 alin.(3) și (31).
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.950/20.11.2012